Oricine a detinut sau detine un smartphone cu Android, sau cel putin a butonat unul pentru zece minute stie ce este Google Play Store sau, dupa cum este mai bine cunoscut de cei ce au astfel de telefoane - Android Market. Este locul din care iti poti lua, practic, aplicatii si jocuri pentru telefon cat te tine memoria interna si cardul MicroSD.
Fie ca esti dispus sa cheltui niste bani pentru aplicatiile respective, sau doar te folosesti de faptul ca Android este varful de lance a tot ce inseamna open source si freeware, cu siguranta Marketul ti s-a parut o idee cel putin buna din partea Google. Si cum sa nu ti se para? Dezvoltatorii de aplicatii pentru Android au libertate de creatie ceea ce incurajeaza diversitate si competitivitate, clientii au o gama larga de aplicatii din care pot alege solutiile care li se potrivesc cel mai bine, iar Google este doar arbitrul. Popularitatea, sau rating-ul aplicatiilor este stabilit chiar de catre cei care le folosesc prin intermediul sistemului de rating existent, fapt ce diminueaza si mai mult necesitatea arbitrului de a interveni.
Datorita acestui sistem de piata libera dezvoltatorii de aplicatii mobile si-au orientat din ce in ce mai mult produsele create catre Android, astfel aplicatiile care au avut succes la public au adus dezvoltatorilor sume considerabile de bani. Jocuri precum Angry Birds, Candy Crush si aplicatii precum PicSay Pro sau Titanium PRO Key root au aparut in capul de lista al unor categorii ca Most Popular, Most Downloaded, sau Top Paid in mai multe randuri datorita numarului de descarcari si al review-urilor pozitive ale utilizatorilor.
Totusi, nu totul este atat de in regula precum pare. Tocmai din cauza existentei factorilor mentionati mai sus apar probleme. In primul rand Google nu intervine in creatia sau distributia aplicatiilor, lucru care inseamna ca aplicatiile nu sunt verificate, adica nu ajung in fereastra de descarcare cu garantia sigurantei pe care-ar trebui s-o ofere. In al doilea rand, utilizatorii sunt cei care stabileesc popularitatea unei aplicatii, ceea ce nu este dezirabil din toate punctele de vedere deoarece nu toti utilizatorii sunt certificati sa ofere recenzii obiective si informate aplicatiilor descarcate.
Spre exemplu, daca cineva creeaza o aplicatie care ar trebui sa caute in telefonul utilizatorului dupa posibile pericole cum ar fi virusi, aplicatii care aduna informatii personale si le trimit fara stirea utilizatorului catre diverse destinatii, sau aplicatii care permit unor persoane sau organizatii sa asculte convorbiri telefonice, sau sa preia controlul telefonului de la distanta, nu exista in sistemul marketului Android un filtru de verificare. Nu exista nimic care sa asigure utilizatorii ca aplicatia chiar face ce scrie in descrierea ei ca face. O astfel de aplicatie poate fi descarcata si cateodata si platita, fara sa existe o garantie a functionarii. Aplicatia poate afisa un buton de scanare si o imagine care indica starea neverificata a telefonului, iar dupa apasarea butonului imaginea sa se schimbe cu una care indica scanarea si siguranta telefonului. Daca aplicatia chiar executa o cautare si contine algoritmi de gasire si inlaturare a pericolelor utilizatorul nu poate fi sigur. Astfel de aplicatii pot ajunge sa aduca dezvoltatorilor lor mii de euro fara sa faca efectiv ceva, iar faptul ca utilizatorii dau review-uri pozitive pentru ca vad imaginea de telefon securizat strica reputatia Marketului.
In ciuda faptului ca Android Market avertizeaza si instiinteaza utilizatorii despre resursele care urmeaza sa fie folosite de catre aplicatiile ce vor fi instalate, utilizatorii instaleaza si folosesc aplicatii fara sa stie de fapt ce fac acestea in fundal. Si nici n-au cum sa banuiasca ceva, data fiind natura complexa a sistemelor de operare moderne. Pentru a cunoaste modul de operare al unei aplicatii si pericolele la care se pot expune descarcand aplicatii dintr-un mediu nefiltrat, utilizatorii ar trebui sa fie ei insisi dezvoltatori de aplicatii mobile, caz care nu se intampla de regula.
Solutii nu ar putea exista prea multe. Solutii cum ar fi modificarea politicii Google privind cine poate distribui aplicatii pe Market, sau aplicarea unui sistem de recenzie propriu Google ar putea solutiona parte din problema. In orice caz, sistemul de piata libera este ceva ce poate fi usor exploatat si controlat de cei ce cauta castig propriu prin mijloace necinstite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu